Au început înscrierile pentru editia 2017-2018
Elevii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, băieți și fete, sunt invitați să se înscrie la cea de-a doua ediție a Cupei Tymbark Junior, cea mai mare competiție de fotbal pentru copii din România. În data de 1 octombrie 2017 s-a dat startul înscrierilor care se vor încheia pe 1 decembrie 2017. Precedenta ediție a Cupei Tymbark Junior, 2016-2017, s-a bucurat de un mare interes din partea celor mici, dovadă fiind numărul impresionant de elevi înscriși: peste 122.000 – o premieră absolută în istoricul competițiilor de fotbal pentru copii din România. Competiția este organizată de Federația Română de Fotbal și Maspex România în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale.
București, 12 octombrie 2017 - Federația Română de Fotbal a dat startul înscrierilor în cea mai mare competiție de fotbal pentru copii, Cupa Tymbark Junior. Elevii pasionați de fotbal, băieți și fete cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, din toate localitățile țării, sunt așteptați să se înscrie în competiția care le oferă șansa de a deveni campioni naționali. Profesorii își pot înscrie echipele, până pe 1 decembrie 2017, prin completarea formularului de pe cupatymbark.ro și depunerea lui la Inspectoratul Școlar. Competiția va debuta pe 4 decembrie 2017 când este programată faza pe școală.
“După succesul extraordinar al primei ediții, am convingerea că acest proiect se va consacra în 2017 ca un reper al performanței la nivel fotbalistic și organizatoric. Cupa Tymbark Junior reprezintă o sărbătoare veritabilă dedicată celor mai tinere talente, băieți și fete, din România”, a declarat Răzvan Burleanu, Președintele Federației Române de Fotbal.
Partenerul oficial al competiției este Maspex România prin brandul Tymbark. „Numărul mare de copii înscriși la ediția de anul trecut ne-a întărit convingerea că implicarea noastră în susținerea acestei competiții este un demers necesar. Copiii sunt talentați, pun multă pasiune în ceea ce fac și au nevoie de sprijin, de crearea unei oportunități care să le dea ocazia să-și îndeplinească visul de a deveni mari fotbaliști. Cu mare plăcere suntem alături de ei și în acest an și îi invităm pe toți să se înscrie în Cupa Tymbark Junior”, a declarat Krzysztof Grabowski, Președinte Maspex România.
„Cupa Tymbark Junior va avea două componente, una pentru echipele de băieți și una pentru echipele de fete, și este structurată pe grupe de vârstă, după cum urmează: grupa de vârstă U8 - în care se pot înscrie elevii din clasa pregătitoare, clasa I și a II-a, grupa de vârstă U10 - în care se pot înscrie elevii din clasele a III-a și a IV-a, și grupa de vârstă U12 - în care se pot înscrie elevii din clasele a V-a și a VI-a. În cadrul etapei zonale (băieți și fete), meciurile se vor disputa în 8 zone geografice ale României. Meciurile vor fi programate astfel încât să nu fie perturbat programul de studiu al elevilor.
Ambasadorii competiției sunt, și la această nouă ediție, MIODRAG BELODEDICI, dublu câștigător al Cupei Campionilor Europeni, jucător de bază în echipa Națională a României în anii ’90, și MARIA FICZAY, fundaș central în Echipa Națională de Fotbal Feminin.
„Am rămas impresionată de bucuria și ambiția fetelor pe care le-am urmărit la faza finală a primei ediții. Mi-aș fi dorit să pot participa la o astfel de competiție atunci când eram la școală. Sunt convinsă că această competiție va deveni una de tradiție în fotbalul din România”, a declarat Maria Ficzay.
„O astfel de competiție precum Cupa Tymbark Junior este esențială în dezvoltarea copiilor noștri talentați la fotbal. Îmi doresc ca în această nouă ediție să văd și mai mulți elevi practicând acest sport, eu îi voi încuraja de pe margine și le voi fi alături și când vor ridica trofeul deasupra capului, dar și atunci când vor fi triști după o înfrângere”, a spus Miodrag Belodedici.
Calendarul competițional 2017-2018 cuprinde:
01 octombrie – 01 decembrie 2017 – etapa de înscrieri
04 decembrie – 17 decembrie 2017 - etapele pe clasă, școală și liceu
18 decembrie – 22 decembrie 2017 – etapa pe localitate
15 ianuarie – 31 ianuarie 2018 - etapa pe județ/sectoare
01 martie – 27 aprilie 2018 - etapa zonală, faza finală pentru clasele 0-II (U8)
Mai 2018 – etapa finala
Regulamentul integral al competiției se găsește pe www.cupatymbark.ro
Campionatul de fotbal Cupa Tymbark are o experienţă de aproape 18 ani, fiind organizat în Polonia de către Asociaţia Poloneză de Fotbal. Din 2007, sponsorul principal al turneului este brandul Tymbark, parte a Grupului Maspex Wadowice. Turneul se desfăşoară în Polonia sub denumirea „Cupa Tymbark. Din curtea şcolii pe stadion!” şi este, practic, cel mai mare campionat de fotbal pentru copii din Europa, însumând peste 1,6 milioane de copii, cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani, participanţi la toate edițiile. La cea mai recentă ediţie a turneului, finalizată în luna mai 2017, au participat peste 320.000 de elevi din clasele primare (fete şi băieţi) din toată Polonia.
Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să accesați regulamentul aici.
Despre Tymbark Maspex România
Cu o experienţă de 20 de ani pe piaţa din România şi un portofoliu vast de produse, compania Tymbark Maspex România este unul dintre cei mai cunoscuţi producători din ţară pentru categoriile sucuri, nectaruri şi băuturi răcoritoare, produse instant, snacksuri dulci şi sărate.
În prezent, Tymbark Maspex România deţine pe piaţă branduri cunoscute: sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare - Tymbark, Tedi, Ciao, Figo; produse făinoase - pastele Arnos; produse instant - La Festa Cappuccino, HotChocolate La Festa, La Festa 3in1; dulciuri şi snacksuri dulci şi sărate - Salatini, Salatini Junior, Rollini d’Oro, Hatz, fiind lider de piaţă în România, pe segmentele JNSD, cappuccinno şi sărăţele.
Începând cu luna martie 2016, odată cu finalizarea procedurilor de preluare a companiei Rio Bucovina - unul dintre cei mai mari mari producători de apă minerală naturală din România - portofoliul companiei s-a extins spre un nou segment de piață: apă minerală naturală plată şi carbogazificată.
Piaţa de desfacere pentru Tymbark Maspex România este reprezentată atât de România, cât şi de principalele țări în care sunt exportate produsele: POLONIA, Bulgaria, Moldova, Spania, Cipru, Germania, Serbia, Italia, Marea Britanie, Ţarile Arabe.