Au început înscrierile pentru editia 2017-2018

Au început înscrierile pentru Cupa Tymbark Junior, cel mai mare campionat de fotbal pentru elevi! Această competiţie este organizată de către Federația Română de Fotbal și Maspex România în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale.
Cupa Tymbark Junior s-a bucurat până acum de un interes deosebit din partea elevilor şi profesorilor de sport din întreaga ţară, dovadă fiind numărul mare de copii înscriși la precedenta ediţie: peste 122.000 – o premieră absolută în istoricul competițiilor de fotbal pentru copii din România.
Înscrie-te şi tu în competiţie şi poţi deveni campion al Cupei Tymbark Junior 2017 - 2018!
În perioada 1 octombrie - 1 decembrie 2017, elevii cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani sunt invitaţi să se înscrie la cea de-a treia ediţie a campionatului de fotbal Cupa Tymbark Junior. Formularele de înscriere eliberate de unitate de învăţământ trebuie să fie completate de către profesorii de sport din şcoli şi să fie transmise către Inspectoratul de Educaţie Fizică de sport de care aparţine unitatea şcolară până pe 1 decembrie 2017. Şi anul acesta, Cupa Tymbark Junior va avea două componente, una pentru echipele de băieți și una pentru echipele de fete și va fi structurată pe grupe de vârstă, după cum urmează: grupa de vârstă U8 - în care se pot înscrie elevii din clasa pregătitoare, clasa I și a II-a, grupa de vârstă U10 - în care se pot înscrie elevii din clasele a III-a și a IV-a și grupa de vârstă U12 - în care se pot înscrie elevii din clasele a V-a și a VI-a.
După încheierea sesiunii de înscrieri, se va auzi primul fluier al primei etape a competiției: etapa pe clasă/școală (liceu). Mult succes tuturor!